Creația și evoluția nu pot împărți același loc. La fel și reprezentanții lor care nu au participat până acum la o dezbatere directă. Dar momentul confruntării a venit și două persoane pe nume Bill Nye și Ken Ham au început să scoată așii din mânecă în ideea de demonta teoria celuilalt.

Ce e drept nimeni nu a câștigat și nici în viitorul apropiat nu se va știi precis cum am ajuns să existăm. Fiecare teorie are câte o breșă care contravine logicii. Creația are destule, dar cum evoluția nu are încă instrumentele necesare pentru a o nega, atunci ea va rămâne o alternativă de luat în considerare.

Eu nu susțin nicio teorie. Adevărul este undeva la mijloc. Cred câte puțin din ambele și iau doar acele părți care îmi convin. Majoritatea oamenilor cad în plasa extremelor, fie evoluționiști convinși, fie creaționiști supuși, fără a avea toate faptele care să îi conducă la o concluzie irevocabilă.

Ar fi bine să îi luăm fiecare grup în parte și să arătăm probleme cu care se confruntă teoria pe care o susțin.

 

Evoluția

Evoluționiștii cred că totul a început din materie nevie. Cu alte cuvinte atomii, printr-un proces care în acest moment nu se poate simula, au ajuns să se unească în structuri tot mai complicate și să prindă viață. Pe urmă au început să se reproducă și să evolueze în ființe tot mai complexe, până s-a ajuns la noi, vârful de lance, ființa supremă. Nu vreau să confirm sau să neg ceea ce evoluționiștii cred, ci vreau să arăt că pe baza dovezilor pe care le au concluziile sunt mult prea înaintate.

Prima problemă apare la începuturi, când fără alte prea multe introduceri viața a dat buzna pe planetă. Se pune că au existat aminoacizi care din cauza atmosferei, diferită de cea de acum, și a fulgerelor au ajuns să se grupeze și să formeze proteine. Pe urmă proteinele au prins membrană și au început să arate ca niște celule. A fost creat prin hazard ADN și ARN care spunea celulei nou formate exact cum să funcționeze. Ce trebuie remarcat este că atmosfera Pământului nu era la fel pe atunci și asta a favorizat apariția vieții, conform teoriei propuse de Oparin-Haldane. Ceva îmi scapă din această descriere simplistă a apariției și a evoluției celulelor din materie nevie. Dar aceasta este cea mai soluție propusă de oamenii de știință. Totul este doar un hazard? De ce nu mai apare și acum viață tot prin hazard? De ce cu toată tehnologia și cu capacitatea de a face condițiile ideale nu putem ajunge nici la începutul a ceea ce se poate numi viață?

Fantastic mi se pare acest început. Să crezi într-o astfel desfășurare lacunară de evenimente și să tragi concluzii atât de hotărâte, nu este treaba de cercetător. Pare a fi un vizsător sau un vizionar cel care și-a imaginat asta din dovezi aproape inexistente.

Trecem peste faza de început. Dintr-o singură celulă, care a dobândit prin cine știe ce metodă capacitatea de a reproduce, au apărut altele la fel, pe urmă diferite. Bine că inițial nu a fost doar o celulă, că sigur ar fi avut toate șansele să moară destul de repede. Au fost mai multe celule asemănătoare care au apărut prin hazard. Ele s-au răspândit în apă și întâlnind condiții diferite au început să sufere mutații. Se pare că mutații bune de vreme ce au evoluat. Din nou prin hazard. Mutația le-a schimbat ADN-ul și au apărut alte specii. Din unicelulare au apărut cele pluricelulare și tot așa, prin mutații bune. Cred că 1 miliard de ani nu ar fi fost de ajuns să se producă o singură mutație care să transforme acea celulă nou fomată pe planetă în ceva superior. Vorbim de un mecanism care nu a putut fi observat până acum. Unii spun că se poate observa la viruși care devin rezistenți la antibiotice. Ceea ce nu se afirmă este că acei viruși au aceeași denumire, doar că diferă tulpină. Diferă prin ceva mic, dar sunt asemănători. Exact ca oamenii, unii au pielea neagră ca să reziste la soare, iar alții albă. Suntem doar culori diferite, ca specie suntem la fel. Împărțim aceeași structură de  ADN.

Și tot evoluând organismele au trecut de la plante la animale. Mă mir cum în celulele animalelor nu mai există nici urmă de clorofilă. Nu prea îmi place soarele, deși sunt rudă cu copacul din grădină (era doar o glumă dusă la extrem). Unele animale există pe planetă de sute de milioane de ani, fără să fi suferit mutații. Totuși din cadrul lor au apărut alte specii, cu totul diferite. Normal ar fi fost ca toate să evolueze și să nu mai existe decât una singura, cea din urmă.

Să zicem că exitau lei și leoaice. O leoaică face un pui mutant, cu totul diferit de ceea ce este  un leu. El este sănătos, dar credeți că va fi acceptat în grup? I se va da posibilitatea de a se reproduce pentru a face animale din noua lui specie? Cel mai probabil nu.

Aici am introdus o eroare, pentru că evoluția se face în pași mici. Dar lucrurile se complică și mai mult pentru că ADN-ul are capacitatea de a se repara și dacă un individ cu mutații se reproduce, șansa cea mai mare este ca puii să iasă normali. Pe urmă trebuie să socotim că nu orice mutație este binevenită. Atunci evoluția va încerca să o elimine. O lege spune că tot ce este nenecesar într-un organism, evolutiv va fi eliminat. Deci mutația care pe termen lung și în sute de generații ar putea duce la ceva bun ar fi eliminată pe parcurs pentru că până la ultimul stadiu ea nu va fi folositoare.  Deci evoluția se oprește.

În natură există organism a căror existență nu se poate explica pirn evoluție. Acestea prezintă organe specializate ale căror componente sunt în număr minim. Adică, în cazul în care o singură componentă a acelui organ nu funcționează, atunci întregul organ va înceta să funcționeze. Asta nu se poateexplica prin evoluție care este graduală și în sensul îmbunătării organismului.

Tot pentru evoluționiști apare și problema dovezilor lipsă. Prin inducție putem trage concluzia că din reptile au apărut păsările pentru că s-au găsit niște dinozauri care aveau pene și alții care zburau. La fel și din maimuțe s-au tras oamenii. Probele pentru a dovedi asta sunt destul de puține și concluziile sunt mult prea avansate. Dacă ar să te iei după fosilele care există acum, salturile evolutive ar fi fost mult prea mari. Legăturile care arată schimbările mici de la stadiul de maimuță la om, nu există.

Să presupunem că noi ne-am tras din maimuțe. Pe parcursul istorie au existat multe forme de viață intermediare între noi și maimuțe. Dece  am rămas pe planetă doar noi și maimuțele. Ceilalți unde sunt? Am găsit fosile, dar acum niciun strămoș nu mai există. Maimuțele de ce nu au dispărut? Cu alte cuvinte intermediarii nu erau prea buni ca organisme, dar s-au chinuit până ce au ajuns la stadiul de oameni moderni și pe urmă au abandonat existența.

O altă întrebare este de ce la un moment dat nu ne-am oprit și am rămas toți australopiteci? Practic evoluția trăgea spre un creier mai mare și un mers în două picioare, după care s-a oprit. Acum maimuțele sunt mult mai înapoiate ca noi. De ce evoluția nu trage de ele spre oameni?

Mai am multe de zis, dar mă opresc. Vă invit să citiți articole pe această temă și să trageți singuri concluziile. Eu vă ofer o sursă de încredre unde se tratează mai în detaliu problema: http://en.wikipedia.org/wiki/Objections_to_evolution

Ce vreau să spun…

Oamenii de știință și cei care cred cu toată convingerea în evoluție, ar trebui să mai lase loc și de alte idei. Dovezile nu sunt prea multe, iar concluziile merg prea departe. Nu de multe, chiar și când a fost vorba de teorii extrem de exacte, oamenii nu au lăsat loc de alte interpretări. De exemplu, în astronomie, care este o știință, cercetătorii erau foarte încrezători în aceea ce știau. În pemanență se descoperă corpuri cerești care conform teoriile actuale nu ar trebui să existe. Așa ca fapt divers, nici teoria relativității nu este perfect precisă. Este doar o aproximare a realității.

 

Creația

Omul și tot ceea ce există a apărut brusc, atunci când ceva superior le-a creat din nimic. Asta le rezolvă pe toate. Nu avem cum să probăm, nu avem dovezi. Nici nu o putem da înapoi. Să crezi doar atât este iar o greșeală. Chiar și oamenii de știință cred că Universul a apărut din nimic care a explodat, s-a extins și a ajuns ceea ce e azi. Vi se pare normal? Ambele tabere spun același lucru, cu excepția că una mai are în vedere și o ființă care se află la capătul sforii care dirijează Universul.

Există extremiști și printre creaționiști și sunt destui. Îi invit și pe ei să mai studieze și când vin cu ceva concret să ne anunțe. Nu poți crede în ceva fără să ai un minim de adevăr.

 

Marea concluzie

Ar fi bine să nu cădem în extreme. Să lăsm loc și de alte interpretări atunci când dovezile nu sunt cele mai exacte sau complete. Uneori și cu adevărul care te privește în față s-ar putea să greșești, iar exemplele sunt destule. E valabil și pentru evoluționiști și pentru creaționiști.

 

După această scurtă introducere să urmărim mare dezbare între știință și credință.