Chiar de dimineață mi-am făcut antrenamentul psihic pentru încă o încercare de a închide firma în care mi-am pus bazele pentru ceva mai bun. Am deschis-o în 2012, dar nu am avut activitate. Planuri aveam cu ea, dar nu a fost să fie. Tot angajat e mai bine. Deși sunt cu toate actele la zi, nu am datorii și nici probleme, demersul închiderii este extrem de dificil, iar problema majoră este timpul.

Am plecat spre ONRC, infamul loc, pe la 12:30. Știam că o dată ce voi intra pe ușa Registrului timpul avea să se tranforme într-un leneș care mănâncă minute, ore și în final speranța de a pune capăt devenirii mele ca patron.

Atmosfera era relaxată, ca de obicei. Resemnearea este la ea acasă. Unul completează, altul cere informații, majoritatea stau la coadă. Este un furnicar tăcut a cărui bună funcționare se învârte în jurul liste. Da, lista de așteptare. Nu am încercat să îmi imaginez proporțiile ei. Era pe masă. Rânjea. Fericirea statului la coadă este direct proporțională cu numărul persoanelor tăiate de pe listă. M-am trecut cu numărul 78. Greu e să fii cel care încheie lista. Oricum, acest privilegiu a încetat în următoarele 10 minute.

Lista celor intrați se termină la 60. Mai aveam 3 ore jumătate la dispoziție să depun actele și eram la limită. Un calcul simplu arată că media este de 9 persooane pe oră la toate cele 3 ghișee. Am venit de 4 ori până acum, iar la primele două dăți s-a terminat programul. S-ar zice că am experiență și că știu ce acte trebuie să depun, dar fiecare ghișeu are regulile lui. Se știe că cine lucrează la stat își asumă postul ca și cum ar fi al lui. El face legea acolo. Este un drept al lui de a îți respinge actele. Un pic de abuz de putere nu strică. Ne face o favoare că lucrează acolo. Banii cu care îl plătim sunt prea subțiri.

Am refuzat să mă mai duc cu actele la verificat. La informații îți trebuie un clește pentru a extrage cuvintele doamnei. Dacă erau la particular, ce le-ar mai fi mers melița…

M-am așezat frumos la coadă sprijinit de un stand de scris. Aceste standuri îmbracă toți pereții. În mijloc este o masă cu 4 – 5 scaune. Unul dintre locuri era ocupat de un programator avid cu tentă de hipster. Lucrează de zor cu litere minuscule și colorate. E înconjurat de doamne, dar politețea e un lucru învechit. În plus mai are și de lucru. A continuat să stea jos încă o oră. S-a ridicat cu 30 minute înainte să meargă la ghișeu. Din spate vine o doamnă care caută Registrul pentru București. Cineva îi spune să meargă la etaj că aici este pentru Ilfov. Marelui programator îi pică fața. Și el avea treabă tot la București. ”Vezi măi nene! Dacă aveai un strop de bun simț și lăsai locul unei doamne, și mai ciuleai urechea, aflai că stai ca prostul.” Ce să le faci? Sunt tineri frumoși și liberi, dar tare needucați. Ce mi-a mai plăcut să văd că ziua lui era pierdută.  Cu siguranță n-a mai prins la București.

Cei de la masă deja se cunosc. Lista e pe masă și mereu există o persoană care o ține aproape. E un loc bun să te remarci ca lider și ordonator al haosului. Ce ușurare când mai taie pe cineva de pe listă. Succesul e mai aproape.

Deșii oamenii sunt cu nervii la pământ, treaba e calmă. Ei rezistă. Se pierd ore întregi din viață. Sunt unii care au antrenament. Eu sunt la abia la juniori și intenționez să rămân acolo. Atmosfera este chiar prietenoasă. Nu se poate să nu se împrietenească oamenii la câte ore stau împreună. Dar pe ascuns se spionează. Fiecare are un loc de păstrat. Un decalaj de un loc poate înseamna o jumătate de oră pierdută sau câștigată. Moneda de schimb aici este locul de la coadă și o dată ce o primești, o dai doar la final la ghișeu, împreună cu orele pierdute.

După ghișeu apare din când în când o mână care apucă dosarul. Nu pare a fi cineva dincolo. Doar niște mâini ambulante, niște periferice al computerului. Cum se face că având atâtea calculatoare încă mai zboară foile în stoluri masive? Majoritatea foilor cuprind doar o bifă. Câtă risipă… La români funcționează un sistem hibrid de gestiune în care foaia și computerul se ceartă în permenență. Rezultatul este opus noțiunilor de rapid, optim, eficace. Românul scapă greu de apucături pentru că dosarul cu șină încă nu s-a virtualizat.

În spatele ghișeului este un televizor care vorbește despre avantajele tinerilor de a își face firmă. Nebun să fii să te încurci cu o firmă după ce ai stat o zi acolo la coadă. Înseamnă că și eu sunt nebun, că și la deschidere am stat la fel la coadă… Avantaje nu există. Toate programele de la stat menite să atragă tinerii antreprenori presupun să ai bani. Câți? De la 10.000 de euro în sus. Dacă îi aveam nu mă mai încurcam cu statul.

S-a iscat puțină gâlceavă în jurul imprimantei. Doamna de la casierie trebuie să traverseze întregul hol pentru a-și lua pagina. O altă doamnă roșcată și cu ochelari privește cu teamă la imprimantă. Nemernicul aparat a întârziat câteva secunde cu scoaterea foii. Vă dați seama cât de departe am ajuns pentru ca inima biroului să fie tot o mașinărie, avansată ce e drept, care scuipă foi. Progresul este fenomenal. Dacă se strică biroul se închide. Nu știu cine a decis că tot ce pe calculator trebuie să fie și pe hârtie. Cred că țara noastră se pregătește pentru un atac cibernetic. Când toate calculatoarele vor muri, ONRC încă va mai funcționa. Întreaga arhivă este pe hârtie.

A mai trecut o oră și încă 5 persoane și-au îndeplinit țelul de o zi lungime. Încă nu știu dacă voi apuca să depun ofranda de hârtie zeului bugetar.