Că tot suntem în preajma celei mai mari sărbători a creștinătății, când omul a fost dezrobit de păcatul strămoșesc prin intermediul sacrificiului suprem al fiului Domnului, m-am gândit să arunc o privire și în cartea cărților, în Biblie. Vreau să găsesc propria interpretare a călătoriei spre desăvârșire pe care Isus a făcut pentru a spăla omenirii păcatele de până atunci, inclusiv cel din grădina Eden. Că de atunci și până acum, odată cu populația, s-au înmulțit și păcătoșii și niciun sacrifiu nu va mai putea șterge relele pe care ne li facem unii altora și cu toții naturii care încă ne mai suportă.

Să dăm Cezarului ce e al Cezarului

Și pentru că tot era ziua de Florii, am decis să încep cu cititul Bibliei chiar de la evenimentul intrării lui Isus în ierusalim, fiind primul moment în care își descoperă public identitatea. Pe scurt, el (pentru prenume refuz să folosesc majuscule când e vorba de divinitate) a înaintat spre Ierusalim și afăcut un popas pe muntele Măslinilor unde de unde i-a trimis pe prooroci să aducă un măgar pe care să își facă intrarea în cetatea. Așa s-a și întâmplat. A fost întâmpinat cu laude și cu crenguțe de copaci ( de aici vine și obiceiul cu ruptul salciei de către țigani și vândut în piață) exact ca un împărat care vine să dezrobească un popor.

Sărbătoare, sărbătoare, dar printre oamenii care înălțau slavă lui Isus se afla și oameni care-l erau împotriva domniei lui spirituale. Și aici vine partea ce mai interesantă din tot episodul de Florii.

Iscoadele, din dorința de a vedea pe Isus întemnițat, au încercat să-l ispitească să vorbească de rău stăpânirea romană. Drept urmare l-au întrebat: ”Se cuvine să plătim bir Cezarului sau nu?”. Isus le-a cerut un ban pe care era capul lui Cezar și scrisul lui și le-a răspuns: ” Dați dar Cezarului ce este al Cezarului, și lui Dumenzeu ce este al lui Dumenzeu.”

Cu alte cuvinte să dăm în dar lui Cezar ceea ce am primit de la Cezar și lui Dumnezeu ce am primit de la Dumenzeu. Ce ne poate da Dumenzeu? Fericire, sănătate, minte, bunătate, putere de muncă. Deci Dumnezeu nu dă bani și nici nu vrea bani. Tot ce ni se întâmplă bun pe plan spiritual trebuie împărtășit. Iar dacă vrem să dăm și altor mai sărmani din puținul nostru este foarte bine. Nu biserica trebuie să fie principalul beneficiar al milei credincioșilor.  Asta e singura răsplată pe care o vrea Atotputernicul, să dăm mai departe ceea ce primim, către cei care au nevoie.

Pentru acei creștini  care cred că datul banilor sau lucrurilor materiale la biserică și nu la sărmani, îi va scapa de păcate, ar fi bine să își revizuiască comportamentul dacă vor un loc în grădina veșnic verde.