Simțuri și simțiri

Category: Personale (page 1 of 2)

Plimbare la marginea infinitului

Ai încercat să îți imaginezi infinitul? Este mare? Este mic? Alb sau negru? Sau e doar ceva pe care pare să-l simți, dar fără să-i poți da o formă? Poate e inexplicabil. Este doar o iubire în sens matematic, îți inundă toate celulele și sufletul, dar pe care nu încerci să o explici, ci doar să o trăiești. read more

Impresii dintr-o coadă – Povestire de la ONRC

Chiar de dimineață mi-am făcut antrenamentul psihic pentru încă o încercare de a închide firma în care mi-am pus bazele pentru ceva mai bun. Am deschis-o în 2012, dar nu am avut activitate. Planuri aveam cu ea, dar nu a fost să fie. Tot angajat e mai bine. Deși sunt cu toate actele la zi, nu am datorii și nici probleme, demersul închiderii este extrem de dificil, iar problema majoră este timpul. read more

A lua peste picior – arma ineficientă a românului

Românul e în stare să ia în râs orice. Și nu spun că e un lucru rău. Râsul este sănătos pentru suflet, dar și pentru corp. Râsul te eliberează. Poate fi folosit ca armă împotriva prostiei, minciunii, hoției și corupției pentru că el este un semn de batjocură menit să îndrepte aceste comportamente. read more

Amintirile altor persoane în visele mele

Visul în sine este ceva ciudat. Dar când ai de-a face cu un vis ciudat, realitatea nu mai prezintă nicio certitudine. Să vă spun de ce?

Azi noapte cred că am descoperit că putem accesa amintirile altor persoane prin vise. Ceea ce am văzut în timp ce dormeam, nu are de-a face cu vreo situație prin care eu am mai trecut. Menționez asta deoarece se spune că visele sunt inspirate din experiențele reale pe care le trăim sau din imaginația care uneori merge prea departe și se confundă cu realul. read more

Bradul de Crăciun suspendat (eco) – Cum se face!

Bradul de Crăciun este ceva special și fără el sărbătorile sunt lipsite de farmec. Dar în timp ce ne gândim la sărbători ar fi frumos să ne gândim și la planetă. Bradului îi sta cel mai bine în pământ, nu tăiat. Doar așa poate ține pământul și pietrele sus pe dealuri și doar așa ne poate oferi oxigen. Dacă vreți neapărat să aveți bradul în casă, sfatul meu să luați unul în ghiveci pe care după sărbători să îl puneți în grădină. Să nu mai încurajăm comercianții avizi să taie cu nemiluita copacii pe care ulterior îi dăm la gunoi. read more

“Omului îi trebuie un vis ca să suporte realitatea.”

Sigmund Freud

Olderposts

Copyright © 2018 Simțuri și simțiri - Blog scris de Gabriel Oprescu

Theme by Anders NorenUp ↑