Acum câteva luni am găsit la un anticariat cele două volume ale romanului ”Anna Karenina”,  într-o stare perfectă, la un preț de nimic. Voiam să îl citesc de mult. Mai citisem ceva de Lev Tolstoi înainte, dar totul era  neconcludent, pentru că nu am reușit să găsesc acel element persoanl al autorului.

”Anna Karenina” a fost prilejul perfect. Tot ce știam despre carte este că prezintă povestea tristă a unei femei pe nume Anna, care din cauza suferințelor, eșecurilor și altor cauze ajunge să îți ia viața, aruncându-se în fața trenului. Mă așteptam să o plâng pe Anna ca fiind cea căreia soarta nu ia dat prea multe de ales.

Începutul așa părea să fie, de parte femeii care își trăia viața alături de un ”tiran”. Tiranul era un om foarte corect, cu așteptări mari, cu o reputație înaltă, dar puțin cam strict. Oricum, strictețea lui nu ieșea din normal atât timp cât voia tot ce era mai bun pentru familia lui, respectiv Anna și copilul.

Drept să vă spun, Anna părea și ea o ființă supusă și modestă, dar în același timp conștientă de frumusețea ei și de influența pe care o poate avea asupra oricui. Bineînțeles că moralitatea piere în fața dragostei și a tinereții cloctitoare după care Anna tânjea în tăcere și pe care o găsește în persoana unui conte. Caracterul doamnei de față ieșe imediat la iveală atunci când voit va strica logodna dintre respectivul conte și o domnișoară cuminte din înalta societate.

Restul cărții Anna nu face decât să își blesteme soarta și să își înșele soțul care avea cea mai înaltă admirație pentru ea și pe care nu a trădat-o niciodată, nici măcar cu gândul. Până la urmă Anna va scoate adevărul la iveală, nu fără a face în continuare pe victima, și a da vina pe șoțul ei pentru că a fost foarte strict și i-a arătat dragoste, singura scăpare fiind în brațele unui tânăr și afemeiat conte.

Să mai spunem că lasă în spate și un copil pe care uneori nu îl suporta, dar după care plânge într-una după despărțire? Să mai spunem că în timp ce era legal căsătorită, purta în pântece copilul contelui? Să mai spunem că șotul de drept a făcut tot ce era posibil pentru împăcare, dar ea a rămas impasibilă? Nu are rost.

Anna și-a meritat soarta, iar dacă romanul are o tentă mai tragică este doar pentru șoțul înșelat care nu greșise cu nimic. Asta este soarta celor care înșeală și mint. Anna nu este nici pe departe un pesonaj cu un tentă pozitivă. Este întruchiparea a tot ce este mai rău într-o femeie.

Aveți și alte păreri?